joi, 1 noiembrie 2007

Dimineţi cu blândă şi sfântă lumină - MARIA NICULESCU

Sunt şi foarte multe poeme din acest volum care nu par a fi „religioase“ - de fapt, acestea nu sunt explicit astfel dar, dincolo din subiectul din prim-plan, stă întotdeauna ideea Mariei Niculescu potrivit căreia Dumnezeu este peste tot şi în toate, şi mai cu seamă în ochiul şi inima privitorului. „Eu ştiu că Dumnezeul e-oricând şi pretutindeni/ În orice colţ de lume, în orice colţ de casă,/ Îi simt prezenţa-i blândă şi sfânt de luminoasă...“ (pag. 11). Lumina aceasta sacră şi blândă a dimineţilor este, de asemenea, simbolul-cheie al credinţei ce însoţeşte - sau ar fi bine să însoţească - întotdeauna atât speranţa din suflet, cât şi receptarea binelui şi adevărului. Dimineaţa se întâmplă trezirea - şi, în acest caz, titlul este exemplar ales - căci ce este această deschidere a creatorului (şi a omului de rând) către tot ceea ce divinitatea i-a dăruit sau i-a lăsat în grijă, dacă nu un fel de „scuturare“ - cu recunoştinţă, poate cu bucurie, poate cu pioşenie - de „somnul“ nepăsării, neglijenţei, ignoranţei şi răutăţii? „În dimineţi când mă trezesc/ Zâmbind azurului ceresc,/ Aş vrea, Doamne, să Te zăresc,/ Să-Ţi mulţumesc!“ (pag. 12). Nu este o conştientizare a faptului că trebuie să căutăm (uneori mai aproape de noi decât ne închipuim, alteori în noi înşine), pretutindeni, partea bună şi frumoasă a vieţii şi să o scoatem din „întuneric“ în văzul tuturor pentru a-i spori puterea?
În plus, este vorba de mai multe dimineţi, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi se „trezeşte“ în felul său şi se raportează la Dumnezeu, la semeni şi la lume în mod specific, personal. Lumina este însă în titlu una singură - lumina din care ne împărtăşim cu toţii, în toate dimineţile noastre -, iar în textele poemelor, „pogoară“ în mai multe „lumine“: „Eu cred în [...] a dimineţilor lumine,/ În suave versuri scrise cu aldine,/ În sfinţii toţi, în Ceruri, în destine,/ Dar, mai presus de toate, cred în Tine!“ (pag. 7).
Şi mai are o calitate atitudinea pozitivă (relativ „optimistă“) faţă de religie, de valoare şi de creaţie a Mariei Niculescu, atitudinea care este de fapt faţă de viaţă şi Dumnezeu: anume că este independentă de trecerea timpului şi de vârstă, în sensul că (autoarea susţine cu toată hotărârea şi în mod direct) trebuie să continui să lupţi pentru calea aleasă, pentru crezul tău, indiferent de numărul anilor care s-au adunat în experienţa ta. Să nu ţi se pară niciodată că e prea târziu pentru a primi sau a face binele. Să nu renunţi niciodată la ceea ce este important pentru tine, la rostul tău, chiar dacă alţii sunt împotriva ta.
Aşa stând lucrurile, când Maria Niculescu scrie despre iubire, despre părinţii ei (cu câtă duioşie: „măicuţa“ şi „tăicuţul“!), viaţă şi moarte, înviere, dreptate, vreme şi locuri, eternitate, copii, sărbători, arte - mai ales poezie şi muzică, despre păsări şi zboruri, despre dorul de ţară şi prietenii de acasă, despre stele, lună, soare, despre sărăcie şi umilinţă, şi multe altele, ea meditează la Dumnezeu (şi Iisus Hristos, Maica Domnului sau sfinţi) şi se roagă (unele poeme sunt chiar rugăciuni, au această formă declarată). Parabolele prin care Mântuitorul îşi transmite învăţătura, psalmii Vechiului Testament, Cântarea Cântărilor sau „simplele“ maxime răspândite oriunde în paginile Bibliei, toate acestea se regăsesc, într-o altă expresie, şi în majoritatea poeziilor pe care vi le recomandăm astăzi. Compensând micile dimensiuni prin substanţa conţinutului, cartea propusă dv spre lectură este, fără îndoială, o altă „bijuterie“ oferită publicului de către autoarea multor scrieri asemănătoare. Şi dacă ar fi să ne referim numai la apariţiile editoriale îngrijite şi prefaţate de noi, Miere şi fiere - Sau jocuri de-a raiul-vaiul, Vlăstarii fericirii, Credinţa şi Păcatul, Leagăn de smarald - şi o mulţime de antologii la care a participat poeta -, devine tot mai clar faptul că Maria Niculescu preferă să-şi încerce talentul în creaţia lirică de acest tip: un fel de spovedanie în versuri şi un îndemn la dragoste, iertare, înţelepciune. Demersul ei, făcut cu simplitate şi sinceritate, are, iată, încă un rezultat demn de toată lauda. O felicităm şi ne întoarcem la (re)cititul următorului volum al Mariei Niculescu, pe care l-am avut în lucru la Editura Perpessicius tot pentru 2007, Elful florii de colţ...

Niciun comentariu: