sâmbătă, 10 decembrie 2011

marți, 15 noiembrie 2011

Concurs de sonet

Lansam un concurs de sonet, dedicat poetului erou CONSTANTIN T. STOIKA, tanarul de numai 24 ani cazut pe front si care este, probabil, primul sonetist militar roman. Poemul "castigator" va fi publicat in urmatorul numar al revistei de cultura Paradox si in antologia de poezie cu forma fixa (rondel, sonet, glossa, acrostih, haiku s.a.) aflata in lucru la Editura Perpessicius. Sonetele vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactiei (cenaclulperpessiciuscrihana@gmail.com) sau a Mariei Niculescu (rellyniculescu@gmail.com) pana la data de 25 noiembrie a.c. Rugam trimiteti si cateva date biografice ale autorului si, eventual, o fotografie. Multumim.

duminică, 30 octombrie 2011

A doua Zi a Editurii Perpessicius - Bolintin Deal

A doua Zi a Editurii Perpessicius a fost sarbatorita la Bolintin Deal, acasa la poetul Dumitru Dumitrica, unde el a infiintat un mic muzeu al scriitorilor si poetilor, ce poarta numele Casuta Poeziei.  Aici isi doreste Mitica sa se desfasoare anual una din Zilele Editurii, intalnire organizata impreuna cu foarte tanara poeta Cristina Maria Antonescu, careia spera sa-i “predea misiunea” de a-i reprezenta pe bolintineni in arta cuvantului si in colaborarea cu scriitorii din alte localitati. Cristina este, totodata, si gazda colegilor la lansarile de carte si revista de la biserica din Bolintin, alaturi de tatal sau, preotul comunei. Ea a semnat mai multe pagini in antologia Pentru cine creste iarba, editia 2011 si a primit Premiul pentru Debut, din partea revistei de cultura Paradox.
Calde multumiri familiei poetului Dumitru Dumitrica, in special doamnei sale, pentru primirea frumoasa si bunatatile servite si nepoatei Liliana, care a lucrat unele din copertile cartilor lui Mitica si care il ajuta sa tina legatura cu redactia on-line.
La Bolintin au revenit si prietenii nostri din Ploiesti, membri ai cenaclurilor Orfeu si Atitudini. Ei fac parte, din aceasta toamna (cu exceptia Ruxandrei Uries-Bohat, care era redactor in anii 2000-2005 si ulterior a colaborat cu noi sporadic), din echipa editurii si cenaclului Perpessicius, si redactia revistei de cultura Paradox. Ii salutam, cu drag, in mod deosebit, pe Ruxandra si Krishna, pe Roxana, Marian si Calin.
Multumiri si lui Mircea Dascalu si lui Iulian Crihana, pentru superbele fotografii “la minut”, portrete si fotografii de grup, realizate la eveniment. Imagini veti putea gasi pe blogurile PHOTOARTS, respectiv http://mirceadascaluphotoarts.blogspot.com/ si http://iuliancrihanaphotography.blogspot.com/

vineri, 28 octombrie 2011

Zilele Editurii Perpessicius - Premiile Perpessicius-Crihana 2011

La 120 ani de la nasterea lui Perpessicius si de Sfintii Dimitrie, cenaclul si editura ce poarta numele marelui om de cultura au sarbatorit prima dintre ZILELE EDITURII PERPESSICIUS la Bucuresti, la Biblioteca Metropolitana, Filiala Dimitrie Cantemir. A aparut numarul omagial din Paradox, inchinat lui Dumitru St. Panaitescu, fiului sau, Dumitru D. Panaitescu si directorului fondator al revistei, editurii si cenaclului, Marcel Crihana. S-a continuat traditia inmanarii PREMIILOR PERPESSICIUS-CRIHANA, distinctii care s-au acordat, in acest an, pentru urmatoarele sectiuni:
-          - PREMIUL PERPESSICIUS CRIHANA 2011 PENTRU ARTE, GRAFICA SI ILUSTRARE DE CARTE-REVISTA “ANA AURA BABEANU” – Roxanei Dumitru – premiu acordat impreuna cu Fundatia Umanista “Dr. Mioara Mincu”;
-          - Premiul PERPESSICIUS-CRIHANA Poemele toamnei -  “GHEORGHE DUTA-MICLOSANU” – lui Dumitru Dumitrica si Radei Petre;
-          - PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 PENTRU SONET “DRAGOMIR MAGDIN” – Mariei Niculescu si Michaelei Al. Orescu;
-          - Premiul pentru POEZIE DE DRAGOSTE, poetei Milen Badralexi, lui Cezar-Mihail Bucur si lui Iacob Voichitoniu;
-          - Premiul PROFESORUL MEU DRAG “IOAN NISTOR”, Cleopatrei Luca si lui Geo Calugaru;
-          - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 - Poezie de inspiratie folclorica si religioasa “Gheorghe Onea” – Soricai Pacioga, lui Alexandru Pacioga, Valentinei Hacerian si lui Vali Horisca;
-          - PREMIUL PERPESSICIUS - CRIHANA 2011 - POEMELE MAMEI - “VICTORIA ELENA MILESCU” – Georgetei Vasiliu Mihaila;
-          - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru DEBUT – Cristinei Maria Antonescu;
-          - Pentru realizarea complexei lucrari SFINTE FIRI VIZIONARE. Poetii eroi Cezar, Constantin, Titus si Nicolae T. Stoika, redactia Editurii Perpessicius a instituit un premiu nou si a acordat lui GEO CALUGARU PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA POETUL-SOLDAT - “SCUT SI TARGA”, impreuna cu Fundatia Literar-Istorica “Stoika”;
-         - PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 MEMBRU FONDATOR “PIETRE DE TEMELIE” – lui Ion Malancu;
-          - Premiul PERPESSICIUS CRIHANA PENTRU POEMUL ÎNTR-UN VERS si Premiul pentru Micropoem si epigrama “Olimpiu Radu” – lui Gh. Popescu-Ger;
-          - Premiul PERPESSICIUS CRIHANA 2011 pentru POEZIA DE MEDITATIE FILOSOFICA SI POEMUL SOCIAL – lui George Peagu;
-          - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru RONDEL – lui George Tei.
A fost, de asemenea, sarbatorit si Dumitru Dumitrica, de ziua sa de nastere (a implinit 70 ani) si de Sf. Dimitrie. El a venit cu propunerea si invitatia ca, in fiecare an, activitatile uneia din Zilele Editurii Perpessicius sa aiba loc la Bolintin Deal, la biserica satului si la Casuta Poeziei, micul muzeu al scriitorilor si poetilor, infiintat acasa la el.
Cu aceeasi ocazie, s-au stabilit si cateva coordonate ale unor proiecte culturale in comun cu cenaclul Orfeu, din Ploiesti, condus de Ruxandra Uries-Bohat si reprezentanti ai cenaclului si revistei Atitudini, tot din Ploiesti. O parte dintre tinerii prezenti semneaza si texte din antologia Pentru cine creste iarba, ingrijita partial de Marcel Crihana, finalizata de Sorina Dascalu si aparuta recent in a doua editie.

vineri, 21 octombrie 2011

Prietenii lui Perpessicius

Dumitru D. Panaitescu

Prietenii lui Perpessicius
(Orizontul, supliment al ziarului Cuvantul, Covasna, iulie 1981, fragment)

[...] Athanasie-Sica Balaban, ajuns general doctor, cu care Perpessicius s-a intalnit, deseori, in anii popasurilor prin spitalele moldovene, a fost unul dintre prietenii sai de o viata. in expozitia Perpessicius, care s-a deschis acum patru ani, in modesta casa a mamei sale, Elisabeta Panaitescu, de pe strada Cetatii, figureaza si o fotografie veche de sase decenii, din care ne zambesc trei ostasi din Regimentul 38 Infanterie: actorul Alexandru Ionescu-Ghibericon, fratele lui Nae Ionescu, directorul ziarului bucurestean Cuvantul, la care autorul “mentiuni”-lor critice a colaborat, intre 1927 - 1933, medicul Athanasie-Sica Balaban si Perpessicius. Generalul-doctor isi amintea sa fi fost coleg de banca cu “Mitis”, care, spre deosebire de alti colegi, ii punea la indemana caietele de notite (de conspecte, s-ar spune astazi) si-l lasa sa copieze, dupa el, la anumite lucrari scrise.
Un alt bun coleg de clasa si prieten a fost si viitorul avocat Ion-Jenica Sava, care a avut si preocupari literare si in ale carui reviste, editate acolo, in orasul de la Dunare, autorul Repertoriu-lui critic a debutat si a colaborat; dupa disparitia lui Perpessicius, avocatul brailean a publicat, intr-o revista timisoreana, o serie de amintiri despre Prietenul meu... si in Excurs sentimental Perpessicius, un articol intitulat Cu un vechi coleg de urbe natala, insotit, acesta, de sapte epistole, schimbate intre anii 1915 - 1929 [...]
Avocatul Ion Tartescu, caruia poetul brailean i-a dedicat Pastel-ul nostalgic din Itinerar sentimental, si cel care, in pofida optimismului sau funciar, a avut un sfarsit atat de tragic, se poate, pe buna dreptate, prenumara si el printre marii prieteni ai lui Perpessicius.
Profesorul si scriitorul Gheorghe Banea a fost nu numai coleg de liceu cu autorul Lecturi-lor intermitente, dar a fost de asemenea unul dintre cei mai apropiati prieteni ai poetului brailean. Ghita Banea, cum ii spuneau colegii, se intorsese din razboi, invalid, mare mutilat (ii fusesera lezati centrii motori), iar Perpessicius, dupa doi ani de peregrinari prin spitalele din zona, se intorsese, tot invalid, cu rezectia cotului mainii drepte; perioada bucuresteana i-a apropiat si mai mult pe cei doi braileni, iar caznele lor literare le-au prilejuit un interesant schimb de scrisori [...]
De Mihail Sebastian, mai tanarul sau concetatean, l-a legat pe Perpessicius o mare si durabila prietenie. Colaboratori la ziarul lui Nae Ionescu, amandoi si-au manifestat, in scris, admiratia si aprecierea pentru scrierile celuilalt confrate de literatura. Autorul Accidentului vedea in Antologia poetilor de azi o “istorie literara”, in editia Eminescu, “un monument mai durabil decat imaginea in piatra” [...]
Esteticianul si comparatistul de renume european, care a fost Tudor Vianu, a fost unul dintre fidelii sai prieteni, iar scrisoarea pe care i-o adresa in 1935 arata ca amicitia lor se baza pe dragoste si admiratie. “Sunt foarte multi ani - ingaduie-mi s-o spun - scria Vianu - de cand am invatat a cunoaste in tine nobletea in formele ei cele mai spirituale. Farmecul subtil si gratios al poemelor tale, gustul si rafinamentul culturii tale de adevarat umanist, acel amestec rareori obtinut de luciditate, ironie si bunatate toleranta, intregesc pentru mine o icoana de perfectiune morala, cu care m-am deprins a masura oamenii. Faptul ca am putut castiga prietenia aceluia pe care il cinstesc mai mult este pentru mine unul din darurile cele mai minunate ale soartei”.
Iar Camil Petrescu, romancierul si poetul, care suferise impreuna cu Perpessicius ororile primului razboi, ii demonstra aceeasi dragoste si admiratie, cand ii lua apararea contra atacurilor, nedemne si nedrepte, ale lui Timoleon Pisani. Cui si-ar fi putut poetul Alexandru Teodor Stamatiad mai bine clama infiorata durere pentru uciderea lui Nicolae Iorga, decat lui Perpessicius, prietenul sau din anul exilului aradean al acestuia din urma? Cui s-ar fi putut confesa, deseori, poetul din Scut si targa decat tot unui prieten de literatura? Iata cateva din randurile unei epistole, adresata poetului Camil Baltazar: “Nu atat rasismul directorului - scrie Perpessicius la finele anului 1938 -, cat scazuta gratie de care ma bucur, din zi in zi mai putin, in ochii unui comandant de stol sau de legiune (nu cunosc terminologia) strajereasca, din analele careia, iata, al doilea an de cand lipsesc. Ca nici nu pierd vremea si ca, desi dupa sanatatea ce am, s-ar fi cuvenit sa ma hodinesc, lucrez de cel putin patru ori ca la scoala, ce-i pasa lui? Pentru el absentez de la indatoririle profesionale, mai importante decat necazurile unui editor, care ar fi aruncat la dracu cei cinci ani de investigatii daca s-ar fi putut” [...]

Autoportret PERPESSICIUS

Autoportret
(din Perpessicius interpretat de..., Marcel Crihana, Editura Eminescu, 1988)

Am cunoscut, in lunga mea existenta, felurite specii de critica si critici. Desigur, tinerii scriitori pot invata multe si se pot desavarsi in arta scrisului, insa cu doua conditii: sa aiba obiceiul a-i citi pe critici, dar nu si a se supune orbeste aprecierii lor. Asa cum sunt scriitori ce reclama o sentinta oricat de severa, insa sincera, exista si critici ingamfati, ce nu s-au indoit niciodata de justetea verdictelor lor. Experienta noastra, de pe cele doua laturi ale baricadei, ne-a invatat ca gresesc si unii, si altii. Chiar daca mediocra, calea de mijloc e de aur.
(Petru Vintila: Despre maiestria literara.
Interviu cu Perpessicius, Luceafarul, 1962)

Ce vor fi realizat aceste “mentiuni critice” - unii si altii au spus-o cu mai multa competenta. Poate ca ele sunt ceva mai mult decat un simplu repertoriu bibliografic, cum lasa a se intelege George Calinescu. Ce este sigur, totusi, si ceea ce nu ma opresc a crede, e ca ele reprezinta opiniile unui cetitor atent, unui cetitor ideal, asa cum ma vedea Cezar Petrescu, si el era un mare devorator de carti, ce s-a straduit sa-si apropie anume frumuseti, sa le comunice in limita mijloacelor sale. in ce masura ele sunt prea binevoitoare, aceasta ramane sa fie verificat, insa ambitia de a se opri mai cu osebire la ceea ce poate fi transmis, decat la ceea ce se detaseaza si e caduc, nu le-a fost straina. Ceea ce e imperfect si umbreste distoneaza si sare in ochi mai mult decat picatura de radiu ce, din tenebrele ei, iradiaza si vindeca.
(Schita de excurs autobiografic, Alte mentiuni
de istoriografie literara si folclor, 1967)

O viata de om nu ajunge ca sa cuprinda totalitatea mostenirii literare a lui Eminescu, singura, de altminteri, ce a lasat, caci, dupa cum se stie, coroanele mortuare i-au fost procurate cu talerul. Manuscrisele poetului, cele cincisprezece mii de file, majoritatea scrise cu multiplicitatea grafiilor pe care le-a scris (“Cu gandiri si cu imagini/ innegrit-am multe pagini”), parcurgerea, cat de cat, a imensei bibliografii eminesciene (editii, studii, monografii), a caror cunoastere nu trebuie neglijata, creeaza conditii si situatii dintre cele mai dificile. [...]
implini-se-va, oare, minunea atata timp ravnita, insa pe nedrept reclamata, inainte de vreme? Le va fi dat, oare, celor din pragul veacului XXI sa salute editia in foarte multe volume, integrala si critica, a operei lui Eminescu? N-ar fi exclus. Cu conditia, totusi, sa se pregateasca inca de pe acum. Iar o data ajunsi la liman, sa recunoasca franc ca altcineva nu era cu putinta, ca tanguirile de pana atunci fusesera nejustificate si ca editorii dinaintea lor pot sa doarma linistiti in lintoliile lor de veci. Pentru ca fiecare dintr-insii ne vom fi fost facut, in felul sau, datoria.
(Scrisoare catre editorul eminescian,
Alte mentiuni..., 1967)

Pe Mihail Dragomirescu, fostul meu profesor de literatura romana, il interesa la un moment dat geneza Luceafarului. De aceea ne-a trimis, dimpreuna cu altii, colegi si colege, sa copiem anume texte din manuscrise. Mie mi-a cazut Fata in gradina de aur, unul din basmele romanesti ale lui Kunisch, versificate de Eminescu si care stau la temelia Luceafarului. Era vorba de unul din textele cele mai caligrafice cu putinta si care nu punea nici o problema de descifrare si filiatie, adica nici una din acele confruntari, corp la corp, cu manuscrisele, ce singure ele decid pasiunea. A fost, asadar, un contact superficial, trecator. intre el si momentul 1933 s-a scurs aproape un sfert de secol, “distanta” apreciabila, in care timp problema, fie a editiilor, fie a erorilor de tipar, fie a dezbaterilor iscate, fie a studiului estetic, propriu-zis, n-au incetat, evident, sa ma preocupe. Cand am inceput insa sa-mi redactez manuscris de manuscris, inainte de a le carta, fisele, operatie ce singura ea mi-a cerut, cu aproximatie, un an de zile, incepui sa cunosc pasiunea. Ea a pus stapanire pe mine, dintr-o data, asa cum vinul vechi de la satrarul Gliga Lazarel l-a dat gata, dintr-o data, pe abatele Paul de Marenne, in Zodia Cancerului, romanul lui Mihail Sadoveanu.
(Domitian Cesereanu: Perpessicius - Homer al editiei Eminescu, convorbire cu editorul, Tribuna, 1970)

joi, 20 octombrie 2011

Perpessicius - Profesorul

Ilie I. Mirea

Perpessicius - Profesorul-”vraci”
(fragment de interviu realizat de Marcel Crihana, Alte convorbiri despre Perpessicius, 1993)

Ilie I. Mirea (n. 1904) i-a fost elev lui Perpessicius la Braila, in anul scolar 1920 - 1921 - singurul an, de altfel, in care criticul a functionat ca profesor in urbea sa natala la ªcoala Normala de baieti “ªt.O. Iosif”.
Cea dintai impresie pe care i-o face criticul in postura de profesor este de neuitat. Tactul pedagogic al tanarului dascal, bunatatea lui, cunostintele sale lingvistice si literare de o bogatie fara egal sunt de natura nu doar sa castige de partea invataturii pe copilul de la tara dornic sa afle cat mai multe din tainele cartii, ci sa cultive un devotament impins pana la adoratie iar acesta sa fie purtat ca un steag de biruinta pana la capatul zilelor.
I-a fost dat, deci, elevului de atunci si octogenarului de azi, sa se apropie de Perpessicius mai intai la cateva zeci de pasi - cand si-a propus sa-l urmareasca pentru a-l descoperi acasa la el, acolo, in strada Cetatii nr. 58 - pe urma si mai aproape, incat l-a putut atinge cu mana, ca pentru a se convinge ca faptura sa nu e de origine nepamanteana si, in fine, apropiindu-se pana s-a lipit de sufletul lui pentru a nu se mai desprinde de el decat odata cu stingerea din viata a amandurora. (M. Crihana) [...]
M.C.: Spuneti-mi cum era ca profesor Perpessicius. Cum realiza in clasa ceea ce se numeste in didactica verificarea cunostintelor? Dar predarea...?
I.M.: Am sa ma opresc la un exemplu care mi-a ramas intiparit in minte: poezia Limba noastra a lui Alexei Mateevici. Iata cum a procedat Perpessicius cand ne-a predat-o:
Mai intai, ne-a schitat, in cuvinte simple, nepretentioase, un portret al poetului, insistand asupra patriotismului sau, care i-a inspirat poezia, pe nevoia, pe datoria ca fiecare dintre noi sa iubim pana la jertfa suprema neamul din care ne tragem, limba pe care o vorbim si care este cea mai de pret comoara a unui popor, pe destinul tragic al poetului, participant voluntar la razboiul intai mondial si mort, in cele din urma, de tifos exantematic, la varsta de numai 29 de ani...; in fine, mai multe amanunte biografice care ar fi facut deliciul oricarui istoric literar... Pe urma, emotionat el insusi pana la lacrimi, ca unul care trecuse si el prin iadul razboiului, de unde se intorsese fara bratul drept, profesorul nostru ne-a citit poezia lui Mateevici. O fi exceptionala, o fi numai frumoasa, poezia Limba noastra, in lectura lui Perpessicius ne-a parut pur si simplu fantastica. Numai ca vraciul care ne-a dus de mana pe taramul Frumusetii-Fara-De-Seaman a fost Perpessicius... Dupa o tacere de cateva secunde, la sfarsitul careia ne-am amintit ca suntem in clasa si ca trebuie sa... respiram, a urmat analiza poeziei. Strofa cu strofa, idee cu idee, vers cu vers. Ceea ce se numeste in didactica si pedagogie conversatia euristica - si, cum se mai zice azi, invatarea prin descoperire era manuita de Perpessicius cu o indemanare cu care nu eram deloc obisnuiti. Stateam de vorba, pur si simplu, cum discutam cu parintii si fratii nostri mai mari in sat la noi, in serile de iarna, la gura sobei, cand curatam papusoi, ori doar palavrageam, ca sa ni se para noaptea mai scurta. Dar cata diferenta! Cata profunzime in aceasta simplitate doar aparenta! Eram in laborator, in atelierul de creatie al poetului. Mai mult, in sufletul lui, si noi nu stiam. Perpessicius era exegetul iar noi ajutoarele lui, care ne luam la intrecere in deslusirea unor sensuri si demontarea unor mecanisme ale operei. Era o rara desfatare, un ospat al spiritului pe care nici pana atunci nici dupa plecarea lui Perpessicius de la Braila nu l-am mai trait...

Mihai Eminescu - Poezii

Perpessicius

Mihai Eminescu - Poezii, editie
    ingrijita de Constantin Botez
(cu 4 planse afara din text)
(“Cultura nationala”)

- Opere, 6, Mentiuni critice, Editura Minerva, Buc., 1973 -

Nu putem incepe cele câteva consideratii in marginea ultimei editii a poeziilor lui Eminescu, fara sa adaogam si glasul nostru la corul de admiratie, cu care a fost si continua sa fie intampinata aceasta epocala tiparitura. Si admiratia incepe, oricat s-ar parea de in afara subiectului, inca de la infatisarea grafica a acestei editii. Desigur, diamantul nu-si pierde din valoare, chiar aruncat in noroi. Cu cat, insa, isi sporeste stralucirea, cand il joci in lumina soarelui, sau il odihnesti pe o mana de fecioara. Nu hartia urca valoarea unui poet, nici tiparul, nici legatura, dar cand poetul este Eminescu, aceste vestminte i se cuvin cat mai desavarsite. Iar cele pe care le ofera “Cultura nationala”, oricat ne-ar fi deprins si pana astazi cu excelenta ei grafica, intrec orice exigenta. Ele designa pe omul de superior gust si de netulburata constiinta editoriala care este d. Alexandru Rosetti, directorul, a carui tanara activitate prenumara tot atatea biruinte.
Cu Eminescu, “Cultura nationala” continua acea parte din activitatea sa inchinata editiilor critice din clasicii nostri. Cele trei volume din Caragiale, prezentate in conditii de asa de occidentala certitudine tehnica de catre d. Paul Zarifopol, sunt astazi completate cu intaiul volum de Poezii, din opera eminesciana. Prezentatorul e de asta data d. Constantin Botez, colaborator designat al d-lui G. Ibraileanu si, mai tarziu, singur d-sa editor al editiei de fata. Cele aproape trei sute de pagini cate detin variantele poemelor eminesciene si care, sub raportul cantitativ, reprezinta un material insutit fata de textul ultim si curent al poeziilor, ca si claritatea oranduirii unui atat de incalcit lastaris, dovedesc ravna, tenacitate si temeinica pregatire, calitati fara de care un atare monument ridicat gloriei eminesciene n-ar fi fost cu putinta. Orice editie critica, scrie in esenta d. D. Russo in clasicul, nu numai unicul sau tratat despre Critica textelor si tehnica editiilor, la a carui autoritate vom mai face apel, orice editie critica trebuie sa anuleze, daca se poate spune, pe cele inaintase. Daca, sub raportul textului curent, editia d-lui Constantin Botez este, dupa cum vom cauta sa aratam, contestabila, deoarece e arbitrara, sub raportul materialului documentar, al variantelor, deci al foilor de temperatura lirica, editia aceasta e unica si marcheaza o data in istoria cultului nostru eminescian. Aici, in aceste ciorne, cand caligrafiate si cand hieroglifice sta inchis intreg procesul de creatie literara, arderile continui ale unuia din cei mai febrili si mai fecunzi dintre scriitorii nostri, combustiunea intensa care a sfarsit cu mistuirea focului sacru insusi.
Desi cunoscute in buna parte, psihologia si viata poetului se lumineaza gratie acestei editii, de noi si sugestive sensuri. Puncte obscure sau numai banuite de biografie se vor lamuri de azi inainte, odata cu aceasta traire de zi si de ora, in intimitatea creatorului. Si este desigur folosul cel mai de seama, acela pe care editiile de pana acum abia daca, unele din ele, il sugerau. insa, inainte de a trece la aceasta latura a consideratiilor de fata, sa spunem cateva cuvinte despre caracterul editiei insusi. Ne aflam, de buna seama, in fata unei editii critice, lucru ce obliga pe editor la alte criterii decat pentru editiile curente sau de vulgarizare. Drept este, iarasi, ca d. Constantin Botez lamureste in postfata volumului de fata criteriile si raspunde la atatea dintre intampinarile ce i s-ar putea aduce. Ele nu ni se par, totusi, mai putin contestabile.
intaia priveste aranjamentul poeziilor, tiparite intr-o ordine “strict cronologica”, cu toate ca prima grupa nu este a poeziilor de adolescenta, cunoscutele poezii de la Familia. Acestea formeaza a V-a categorie, cum si in editia d-lui G. Ibraileanu de la Ciornei, tot la urma sunt asezate. E adevarat ca d. Constantin Botez recunoaste in postfata sa se fi abatut cu aceasta de la criteriul “strict cronologic” dar ca a facut-o pentru motivele invocate de d. G. Ibraileanu, in cunoscutele sale prolegomene la editiile critice din Eminescu, tiparite prin 1927 in Viata romaneasca. Am recitit acele pagini si ele duc la concluzia de doua raspantii: sau a suprimarii acelor poezii, pe care Eminescu nu le-ar mai fi reprodus intr-o editie de care - ceea ce e mai mult ca sigur - ar fi ingrijit singur; sau a asezarii lor intr-un “adaos” la finele volumului, cu scuzele de rigoare. Maiorescu a ales intaia cale, d. G. Ibraileanu pe cea de a doua, la care ne amintim sa fi subscris dar numai pentru editiile curente, asa cum era si aceea a d-sale. “Ne gandim ce impresie poate face unui cetitor neinitiat in istoria operei lui Eminescu, - unui minoritar de exemplu - acest amestec de Junii corupti si de Luceafarul ! Si ceea ce e si mai rau inca, este ca prima impresie a volumului este facuta de poeziile acestea ale gimnazistului, cu care volumul incepe” - scria in 1927, d. G.I., referindu-se la cele mai multe din editii, ce te intampinau cu poeziile de juneta chiar din prag. Obiectiune intemeiata si de excelenta pedagogie estetica, despre care scriam in foiletonul inchinat editiei d-lui G. Ibraileanu: “Cronologia poeziilor e usor intervertita si uneori in chip fericit. intr-adevar: daca intrarea in templul eminescian prin vestibulul Epigonilor ar putea fi mai la urma urmei de un caracter gratuit subiectiv, gruparea in schimb a poeziilor de juneta, intr-un apendice final, e din cele mai fericite. Masura aceasta de pedagogie estetica trebuie aplaudata. Distanta intre acordurile stangace ale “invatacelului” si intre raidurile prevestitoare din 1870 e intr-adevar prea mare. Oranduire, insa, acceptabila numai pentru editia aceasta curenta. Editia critica pe care o pregateste d. G.I. nu mai are nevoie de menajamente. Editia critica este una stiintifica, ea nu se adreseaza decat celor initiati si de la o astfel de editie asteptam sa vedem pe autor, dupa justa expresie a d-lui Paul Zarifopol, “asa cum este”, fara prevenirea “mamiticelor critice”. Editia aceea va respecta in primul rand cronologia si in al doilea rand va adaoga variantele, fie din manuscrise etc.”
Cum editia de fata a d-lui Constantin Botez e una critica, cu atat mai mult ne-am amintit de acele randuri pe care daca le reproducem e mai putin din satisfactia profetiilor implinite. Valoarea si aparatul critic din materialul de variante al editiei de fata sunt asa de impunatoare incat o obiectie ca cea de mai sus, cu privire la “stricta cronologie”, pare copilareasca de-a dreptul. Ca nu atarna in cumpana in care variantele ar ocupa una din tirezii, e inutil sa mai spunem. Daca o repetam insa, aceasta veche obiectie, valabila totusi in principiul ei, este ca sa folosim argumentele d-lui Constantin Botez in cea de a doua intampinare pe care i-o facem, cu mult mai importanta, a unificarii ortografice. Cand a asezat poeziile de juneta ale lui Eminescu la sfarsitul volumului, intervertind ordinea strict cronologica, d. Constantin Botez s-a intemeiat pe motivele de pedagogie estetica, pe care le-am citat mai sus, ale d-lui G. Ibraileanu. Cu cat mai mult ar fi trebuit atunci, sa aplice criteriul acesta si cu privire la unificarea ortografica, aceasta conditie inexorabila pentru valorificarea unui poet ca Eminescu. Ce va intelege si cum va intelege un minoritar limba lui Eminescu, din editia d-lui Constantin Botez, iata o intreaga problema de prestigiu cultural dar si de judiciozitate. Caci e aproape indiferent cu ce poezie incepe (daca e un cetitor avizat va surprinde progresul liricei eminesciene), in timp ce nu e indiferent in ce sistem ortografic citeste, mai ales cand sistemul acesta vine in contrazicere cu fonetismul zilei de astazi.
Dar sa lasam pe minoritar, ca pe unul ce nefiind initiat se va adresa uneia din editiile curente, si sa vedem ce va spune cetitorul roman, initiat, ba chiar familiarizat cu toate sistemele ortografice cate s-au croit pe spinarea limbei noastre nationale, in veacul trecut. Deschizand volumul de poezii al lui Eminescu, cetitorul acesta si oricare altul merge de-a dreptul la esenta liricei eminesciene, independenta de vestmantul ortografic, intamplator, al uneia sau alteia, din epoci. in Eminescu nu intereseaza ortograful, ci poetul. De aceea tot ce se opune acestei delectari lirice strica poeziei, o inoportuneaza, o dezavantajeaza. intre ortografia Convorbirilor literare si aceea a editiilor Maiorescu - desigur nu editia princeps, din 1883, nici chiar a doua din 1885 care nu fac decat sa reproduca fonetismul Convorbirilor, dar cele de mai tarziu - e de preferat Maiorescu. D. G. Bogdan-Duica aplicase legea uniformizarii ortografice, pe cata vreme textul eminescian din editia d-lui Constantin Botez sufera de inconsecvente si varietati ortografice fata de cel din Convorbiri literare.
Am pacatui insa daca n-am recunoaste inca de pe acum ca d. Constantin Botez a prevazut obiectiunile si ca si-a justificat preferintele. Concluziile d-sale ni se par totusi gresite. Problema unificarii si modernizarii ortografice a textului se impune ca una pe care au rezolvat-o si Maiorescu, si d. G. Ibraileanu ba chiar, ceea ce e mai pretios, Eminescu insusi. Fara sa mai spunem ca aceasta uniformizare este ceruta de normele, cate s-au stabilit in materie de editii critice. Litigiu judecat si castigat, dar care nu necesita mai putin reveniri si exemplificari.

luni, 13 iunie 2011

Miercuri fără zei


La Editura Perpessicius, a apărut volumul de versuri MIERCURI FĂRĂ ZEI de Roxana Ichim, cu ilustraţii-reproduceri după lucrări ale lui Ray Caesar (coperta, Decent, 2008) şi o prefaţă semnată de Lucian Avramescu.

(...)
Lună dezosată?
Miercuri fără zei?
Cai plutind în spaimă
Demoni-Dumnezei?
*
Ce-o să facă veacul
Dacă n-am să pot
Să îndoi creionul
Ca pe-un braţ, din cot?
(...)

miercuri, 6 aprilie 2011

6 aprilie 2010 - 6 aprilie 2011

Acum un an, am petrecut, în 6 aprilie, ultima dimineaţă cu tatăl meu. Era în Săptămîna Luminată şi mă bucuram că a mai fost alături de noi pentru Sărbătorile Pascale...

Cu puţină vreme înainte să plece definitiv, îi priveam adesea chipul brăzdat adînc de suferinţă, chinuit zadarnic de cîte un surîs - sau, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să fie surîs cînd ne întîlneam, iar el îmi spunea: “Nu te mai uita la mine cu atîta milă, nu te suport...”. Iar eu îi răspundeam, invariabil: “Eu mă uit cu milă la tine?! Stai să vezi cum mă uit la mine...” Zîmbea, totuşi. “Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima... Crezi că eu mă suport??” Devenise un fel de ritual: să-mi spună asta, să-i spun asta...

Am fost la Valea Mărului. Vălmărenii au dat numele lui străzii pe care a locuit cîndva, cu 30 ani în urmă. Recent, au apărut primele cărţi de identitate care îi poartă numele. Sună ciudat, dar acum se poate spune că tata este un drum, o cale... :)

Sorina Crihană-Dascălu

miercuri, 30 martie 2011

În lucru...

... la Editura Perpessicius, se află sub tipar impresionantul volum cu memorii din anii 50-90, Amintirile unui nostalgic de Neculai Malbuş, cca 600 pag., cu o colecţie superbă de fotografii din acea perioadă.

De asemenea, sunt în curs de apariţie cărţile În umbra iubirilor secrete (în Seria Proză Poliţistă) a lui Şerban Mărgineanu şi Eroii nu mor, semnată de Cezar-Mihail Bucur.

luni, 7 martie 2011

7 martie: 28 ani de la trecerea în eternitate - Dumitru D. Panaitescu (1915-1983)

Se naşte la 22 iunie 1915. Scrie puţin faţă de capacitatea lui creatoare impresionantă şi publică şi mai puţin din propria-i operă. Cadru didactic universitar la Litere, de italiană şi franceză, a elaborat teza de doctorat intitulată Ramiro Ortiz, prietenul din Italia. Un fragment a fost publicat în "AUB, Literatură universală şi comparată", an XXII, nr. 1, 1973: 51-60.
În 1970, îi apare la Editura Eminescu lucrarea Carnet inactual 1 (Domeniul franco-italian), volum ce cuprinde o selecţie a eseurilor şi studiilor publicate între anii 1942-1947, în revistele: Vremea, Universul literar, Lumea 1946 sau Revista fundaţiilor; “pentru a întregi tabloul literaturii italiene”, notează autorul în Cuvânt înainte, a inclus în această carte şi studiile publicate de el în volumul colectiv Studii despre Dante (Bucureşti, E.L.U., 1965). Scrie aici şi despre Montaigne, Racine, Hugo, Balzac, Mistral, Rimbaud, Verlaine, Salvadore, Sabatier, Burchiello, Savonarola, Sannazzaro, Verri, Godoni, Parini, Manzoni, Pascoli, mulţi alţii.
A realizat numeroase traduceri (din italiană şi franceză).

Rămâne însă în istoria culturii şi literaturii, în primul rând, pentru îngrijirea şi editarea operei tatălui său.   
“A fost Perpessicius un scriitor norocos? [...] Cel mai mare noroc al scriitorului a fost acela de a fi avut un fiu (singurul) de mare caracter, Dumitru D. Panaitescu - “Miticuţă”, cum îi spuneau intimii -, care s-a dovedit pe deasupra şi un cercetător literar de elită şi un editor neîntrecut al scrierilor lui Perpessicius. Din nefericire, Parcele, întotdeauna grăbite când nu trebuie, au tăiat firul vieţii acestui om, în 7 martie 1983 şi, odată cu exodul lui la cele veşnice, ediţia Opere-lor perpessiciene, ajunsă la volumul XII (care a şi apărut în acel an) s-a întrerupt. Posteritatea lui Perpessicius nu a fost norocoasă decât până aici. Căci nici ediţiile selective, puse la punct în redacţia Editurii Minerva, a lui Andrei Roman (2 vol., 1986) şi a lui Tudor Păcuraru (3 vol., 1989-1990), nici antologia noastră din 1988, Perpessicius interpretat de... nu au avut cum fi ceea ce putea sã fie ediţia de Opere începutã de autor, în 1966, şi continuată, cât s-a putut, de către fiul său până în anul 1983.
Presupunând că editor s-ar găsi mai uşor, o editură care să-şi ia răspunderea unei ediţii opera omnia - la care Perpessicius ar avea dreptul, graţie serviciilor de rezonanţă unică aduse culturii române prin critica sa, precum şi prin cele 6 volume ale ediţiei Opere-lor lui Eminescu - s-ar găsi mai greu. Exemplul Editurii Minerva, care a şi început două dintre cele mai importante ediţii de acest tip - a lui G. Călinescu şi a lui Mircea Eliade - ar putea fi urmat şi de alte edituri, atât dintre cele de stat, cât şi dintre cele particulare. [...] Se înţelege că, pentru cei interesaţi orice sugestie este binevenită, însă mai importantă decât toate este schiţa ediţiei, aşa cum ne-a lăsat-o Dumitru D. Panaitescu, în continuarea volumelor apărute până în anul respectiv:

- Opere, 13 - Dictando divers, I (edit)
- Opere, 14 - Dictando divers, II (inedit)
- Opere, 15 - Memorial de ziaristică, 1 (edit)
- Opere, 16 - Memorial de ziaristică, 2 (inedit)
- Opere, 17 - Jurnal de lector, I (edit)
- Opere, 18 - Jurnal de lector, II (inedit)
- Opere, 19 - Menţiuni de istoriografie literară şi folclor
- Opere, 20 - Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, I
- Opere, 21 - Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, II
- Opere, 22 - Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, III
- Opere, 23 - Lecturi intermitente
- Opere, 24 - De la Chateaubriand la Mallarmé
- Opere, 25 - Jurnal intim
- Opere, 26 - Diverse (Postume)
- Opere 27 - Corespondenţă
- Opere, 28 - Indici de nume; Bibliografie generală.

De aici trebuie să pornească orice ediţie Perpessicius care vizează nu atât începutul, cât continuarea. (Ţel, talent şi travaliu, Marcel Crihană, Opera lui Perpessicius, Editura “Perpessicius”, Bucureşti, 2001, p. 11).

luni, 28 februarie 2011

Pietre de temelie

Vineri, 25 februarie, la Biblioteca Municipală Bucureşti Filiala “Dimitrie Cantemir”, a fost lansat primul volum din Dicţionarul membrilor cenaclului Perpessicius şi ai redacţiei Editurii Perpessicius (şi revistelor Paradox şi Vârste şi Trepte), realizat în memoria lui Marcel Crihană şi intitulat PIETRE DE TEMELIE (I). Lucrare cumva atipică, acesta conţine aproximativ 200 imagini, din care 75 inedite şi are patru secţiuni: I. MEMBRI DE ONOARE: Dumitru Şt. Panaitescu PERPESSICIUS (1891-1971), Dumitru D. Panaitescu (1915-1983), Marcel Crihană (1942-2010), Ana-Aura Băbeanu (1954-2010), Dragomir Magdin (1946-2003), Gheorghe Duţă-Micloşanu (1930-2008), Victoria-Elena Milescu (1938-2009), Ioan Nistor (1934-2006), Gheorghe Onea (1913-2007), Olimpiu Radu (1930-2008) – cei al căror nume a fost dat Premiilor anuale “Perpessicius-Crihană“, acordate în octombrie, la Zilele Editurii Perpessicius; II. Membri fondatori: Marcel Crihană, Adela Crihană, Sorina Crihană-Dascălu, Mircea Dascălu, Dumitru Dumitrică,  Gheorghe Popescu-Ger, Dragomir Magdin, Ion Malancu, Diana Medan, Nicolae Mohorea-Corni,  Constantin Mosor, Iulian Negrilă (Arad), Ioan Nistor, Ion C. Ştefan, Virgil Doca Vălmăreanu (Valea Mărului), Dionisie Duma (Tecuci), Maria Gafton (Valea Mărului), Vasile Sevastre Ghican (Tecuci), Ticu Lupuşor-Griviţa (Valencia, Spania), Speranţa Miron (Galaţi); III. Membri ai cenaclului Perpessicius, scriitori, poeţi şi teoreticieni, artişti, alţi oameni de cultură care au publicat în paginile revistei Paradox şi ale antologiilor de cenaclu, autori cărora le-au apărut cărţi la editura Perpessicius, colaboratori şi prieteni (2000-2010) – aproape 200 nume, din care, 45 biobibliografii; IV. Anexe, în care se găsesc: o serie de imagini cu icoane de Ana-Aura Băbeanu şi textele: Perpessicius - Critica la bilanţ; Pagină dintr-o confesiune critică; Dumitru D. Panaitescu - “Farmecul manuscriselor”; Marcel Crihană - Perpessicius în oglinzile criticii de ieri şi de azi; Ioan Nistor - Cartea ca izvor de idei; Nicolae Mohorea-Corni şi Virgil Florin Doca - Fiecare sat trebuie să aibă Cartea-Lucrarea lui; Florin Grigoriu - Poeme într-un vers - Fişă de Istorie Literară -; Ion C. Ştefan - Scurt tratat de exprimare poetică, Glosa lui Alexandru I. Rotaru, Vine domnul Eminescu, a lui Sandu Ştefănescu - şi mai multe alte texte semnate de Maria Adam, Katinca Antonescu, Cezar Bucur, Geo Călugăru, Maria Niculescu, George Peagu ş.a. 






sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Vineri, 28 ianuarie 2011 - BMB Filiala Dimitrie Cantemir


Prima întâlnire pe 2011 a membrilor atelierului de creaţie „Perpessicius” a avut ca temă: Monografia localităţii natale – între studiu ştiinţific şi scriere literară. Cartea de memorii. Poemul-amintire. Din păcate, gerul din ultimele zile şi unele drumuri impracticabile au făcut ca unii dintre invitaţi să nu poată fi prezenţi. Au participat la discuţii: Sorina Dascălu, Adela Crihană, Mircea Dascălu, Sandu Ştefănescu, Maria Adam, Florin Grigoriu, Maria Niculescu, Geo Călugăru, Iulian Nuţă, Vali Horişcă, Sorica Pacioga, Alexandru Pacioga, Gheorghe Grosu, Constantin Mironescu. Au fost recomandate lucrări semnate de Nicolae Mohorea-Corni, Ion C. Hiru şi George Baciu, Constantin Mărgeanu, Carol Virgil Selea, Katinca Antonescu, Adina Enăchescu, Aurel Ciolompea, Cristian Mihai Pomohaci ş.a. De asemenea, s-au dezbătut mai multe probleme legate de realizarea dicţionarului unor personalităţi culturale, structura, genul în care poate fi încadrat, principiile şi metodele de cercetare şi redactare etc. Au fost analizate câteva lucrări de acest tip, publicate recent în diferite zone ale ţării.